Mai mic şi mai slăbuţ, LG G4c va fi fratele mai ieftin de la LG G4

de: Alexandru Puiu
08 05. 2015

Încercând să se adreseze în egală măsura amatorilor de dispozitive premium şi telefoane accesibile, LG G4c ar putea să împrumute elemente de .

Deja de câţiva ani, creatorii de smartphone-uri premium au făcut eforturi pentru a transpune o parte din particularităţile unor dispozitive scumpe în telefoane mai ieftine cu nume similare. Cum era de aşteptat, unele rezultate sunt mai atrăgătoare (seria Xperia Z Compact), altele pot fi percepute doar ca trucuri de marketing (seria Galaxy S mini). Din acest punct de vedere, LG s-a aflat undeva la mijloc.

La scurt timp după lansarea LG G3 de anul trecut, sud coreenii au anunţat G3 Beats sau G3 S, un smartphone cu specificaţii decente care arăta bine. Mergând pe aceeaşi reţetă, cei de la WinFuture sunt de părere că este doar o chestiune de timp până vom putea pune mâna pe LG G4c. Dacă tot nu a trecut foarte mult timp de la , acesta ar fi momentul perfect pentru ca entuziasmul vizavi de vârful de gamă al companiei să se reflecte în achiziţia unui gadget similar estetic, entry level, de către cei cu bugete sumare.

LG G4c va fi construit în jurul unui display de 5 inci cu o rezoluţie nativă de 1280 x 720. Va avea o cameră frontală pentru selfie-uri de 5 megapixeli şi una principală de 8 megapixeli, fără laser autofocus sau alte artificii de captură. Spaţiul de stocare integrat va fi limitat la 8GB, dar veţi avea în orice moment posibilitatea extinderii sale prin carduri microSD. Bateria va fi de 2540 mAh.

Planificat pentru începutul lunii iunie, gadgetul de mai jos nu va putea fi cumpărat cu un spate de piele naturală, ci doar cu o carcasă de plastic intitulată pretenţios Metallic Craft.